Sărbătoare catolică, Sfântul Valentin a devenit o sărbătoare a iubirii în lumea occidentală, care a știut foarte bine să marchetizeze orice sărbătoare creștină.
Sfântul Valentin s-a nãscut în anul 175, la Interamna (astăzi Terni, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de cãtre Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de cãtre Papa Victor I, în anul 197.
Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni și vindecător, a fost foarte iubit de cãtre credincioșii săi.
El l-a vindecat pe fratele tribunului roman Frontanus de o boală foarte grea.
Când s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmând sfatul lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea și îi contorsiona cumplit trupul. După ce Sfântul Valentin a petrecut o noapte în rugăciune, Cherimon, complet însănătoșit, s-a arătat înaintea filosofului Craton, tatăl său. Atunci Craton s-a botezat, la fel si toata casa acestuia, împreună cu trei discipoli ai lui.
Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împãratului Marc Aureliu.
Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul noptii, pentru a se evita rãscoala populatiei din Terni. Trei dintre discipolii lui Craton – este vorba de Procul, Efiv și Apolonie – au fost și ei uciși împreunã cu Sfântul Valentin, în anul 273.
Părticele din moaștele Sfântului Mucenic Valentin se găsesc la Biserica Delea-Noua Calist din București. Sfintele Moaște au fost primite în dar de la Episcopia din Terni, Italia, în anul 2005.
În Calendarul Ortodox, pe lângã Sfântul Ierarh Mucenic Valentin, prăznuit pe 30 iulie, întâlnim mai multi mucenici care au purtat acest nume: Sfinții Mucenici Marcu, Sotirih și Valentin – 24 octombrie, Sfânta Muceniță Valentina – 10 februarie, Sfântul Mucenic Valentin – 16 februarie, Sfântul Mucenic Valentin – 24 aprilie, Sfântul Valentin Preotul – 6 iulie, Sfânta Muceniță Valentina – 18 iulie.
Pornită în America de Nord, Sfântul Valentin este considerat astăzi în lumea occidentală patron al protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin (Valentine’s Day), în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri și baluri. Îndrăgostiții își fac cadouri și își declară dragostea.
Deși tinerii sărbătoresc ziua iubirii de Valentine’s Day, în România există o străveche sărbătoare a iubirii, pe 24 februarie: Dragobetele.
Citește și: