Astăzi, ISU Alba a suplimentat forțele de intervenție în județul Galați, grav afectat de inundații, cu 32 de pompieri (2 ofițeri și 30 de subofițeri/soldați) și 2 microbuze pentru transportul personalului.
Acestea vin în completarea autocamionului de intervenție trimis la începutul săptămânii, în cadrul unei mobilizări naționale de salvare și sprijin pentru comunitățile afectate.
Pompierii din Alba, alături de colegii din întreaga țară, acționează coordonat pentru a salva vieți, a minimaliza pagubele și a oferi ajutor celor care au fost puternic loviți de dezastrele naturale din zonă.