Sebeș sau Sebeșul Săsesc, în dialectul săsesc Melnbach, iar în germană Mühlbach. Tradus este Pârâul Morii, în maghiară Szászsebes ori Sebes, în latină Sabesium.
În ziua de 22 februarie 2024 se împlinesc 779 de ani de la prima atestare a Sebeșului, localitatea fiind menționată într-un document papal datând din anul 1245, cu numele Malembach, la câțiva ani după invazia mongolă din 1241. Cu toate că atestarea datează de la jumătatea secolului al XIII-lea, așezarea exista din veacul anterior, tradiția orală locală indicând anul 1150, ca dată a fondării sale.
La fel ca și alte așezări fondate în secolul al XII-lea de coloniști sași, aduși în zonă de către regii maghiari pentru a apăra granița de sud a Transilvaniei, dar și pentru a contribui la dezvoltarea generală a regatului, Sebeșul a avut o evoluție spectaculoasă, fiind avantajat de situarea sa la intersecția a două rute comerciale importante care tranzitau regiunea. Deși se acceptă ca dată de fondare a localității a doua jumătate a secolului al XII-lea, colonizările în hotarul acesteia au continuat până în veacul următor, suprafața locuită extinzându-se în mai multe etape. Treptat, a fost parcelat întregul teren al localității, iar în centrul acesteia, încă din primii ani ai secolului al XIII-lea a început construcția bisericii parohiale, într-un cimitir preexistent.
Siebenbürgen (Șapte Cetăți) denumirea germană a Transilvaniei reprezenta cele 7 orașe-cetăți fondate de coloniștii germani: Sibiu (Hermannstadt), Sebeș (Mühlbach), Brașov (Kronstadt), Bistrița (Bistritz), Sighișoara (Schässburg), Orăștie (Broos), Cluj (Klausenburg).
Biserica parohială a Sebeșului, cu hramul Sf. Maria, a fost o bazilică romanică de mari dimensiuni pentru acea vreme (peste 700 mp), semn că localitatea avea o populație însemnată numeric. Aceasta a fost construită în două mari etape, înainte și după invazia mongolă din 1241, în cea dea doua finalizându-se lucrările, sub influența stilului gotic timpuriu, care începea să pătrundă în Transilvania. Tot în cea de-a doua fază, care s-a încheiat în jurul anului 1270, biserica a fost fortificată, fiind înconjurată de un zid de incintă ce urmărea un traseu oval.
Astfel, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea, Sebeșul începea să capete trăsăturile unui oraș, având o structură închegată, cu două piețe, una mică și una mare, care s-au constituit în proximitatea bisericii. Localitatea era dominată de biserica parohială, care în urma invaziei tătare a fost fortificată, din vecinătatea ei plecând spre periferie două străzi principale, relativ drepte și late, de-a lungul cărora erau aliniate casele de locuit, mici și de plan dreptunghiular, construite din lemn și paiantă.
În anul 1303 a fost amintit într-un document Scaunul Sebeşului, la un an după atestarea primului scaun săsesc, cel a Sibiului. Capitlul Sebeşului a rămas, din punct de vedere administrativ, în afara prepoziturii sibiene, fiind subordonat Episcopiei din Alba Iulia, cu care a intrat în conflict, în câteva rânduri (1277 şi 1308).
Localitatea se afla în plină dezvoltare, în contextul în care întreaga zonă traversa o perioadă de pace și relativă prosperitate, situație care va favoriza, în primele decenii ale veacului următor, transformarea acesteia în oraș, realitate certificată în anul 1341, când Sebeșul a fost menționat în documente ca având acest statut, cu numele „civitas Sebus”.
Dezvoltarea economică o oraşului a fost favorizată, între altele, şi de dispunerea sa la intersecţia a două importante drumuri care uneau Sibiul, Clujul şi Orăştia, ceea ce a avantajat, în special, activităţile comerciale. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, aici se derula şi o prosperă activitate meşteşugărească, fapt demonstrat de documentul din anul 1376, prin care se înnoiau statutele breslelor din oraşele Sibiu, Sighişoara, Orăştie şi Sebeş. Au fost menţionate 19 bresle cu 25 de branşe.
În anul 1387, oraşul a obţinut privilegiul de a se înconjura cu ziduri de apărare din piatră, iar lucrările de construcţie a fortificaţiei au început imediat, ducând la suspendarea activităţii şantierului bisericii. Până la sfârşitul secolului al XIV-lea, dezvoltarea economică a Sebeşului a continuat într-un ritm mai lent, iar la începutul secolului următor şi-a pierdut statutul de oraş, fiind amintit în documente ca târg (oppidum). Această situaţie a fost determinată, într-o primă fază de donarea oraşului ca recompensă fraţilor Mihai şi Solomon de Sighişoara, de către regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), după bătălia de la Nicopole (1396).
Declinul s-a accentuat în secolul al XV-lea şi ca o consecinţă a acţiunii unor factori economici cu care Sebeşul nu a putut ţine pasul, iar după cucerirea sa de către turci, în anul 1438 nu a reuşit să mai depăşească modesta condiţie de târg.
După invazia din 1438, mulți sași din Sebeș și împrejurimi au luat drumul Sibiului, unde erau protejați mai bine. Orașul Sebeș a decăzut în detrimentul Sibiului, cu care nu a mai putut concura de la egal la egal.
Începând cu anul 1465, localitatea şi-a pierdut din nou libertăţile, atunci când regele Matia Corvin a dăruit-o fraţilor Andrei şi Ioan Pongratz, ca răsplată pentru meritele lor în luptele cu turcii. Oraşul a avut din nou de suferit şi s-a răscumpărat, după mai bine de un deceniu, doar cu ajutorul celorlalte scaune săseşti.
În secolul al XVI-lea declinul oraşului a continuat, Sebeşul neputând ţine pasul, din punct de vedere economic şi instituţional, cu oraşe importante ca Sibiul sau Braşovul, care acum au înregistrat o dezvoltare temeinică.
După epidemia de ciumă din 1738-1739, în urma căreia au murit 227 de oameni, oraşul a ajuns în situaţia de a avea puţini contribuabili şi a nu mai putea să plătească dările ce-i reveneau. Şi din acest motiv s-a hotărât atragerea unor emigranţi, care, în această perioadă, soseau în Transilvania, din vestul şi sud-vestul Germaniei. În consecinţă, până în 1749, s-au stabilit la Sebeş mai multe grupuri de colonişti, în total 583 de suflete, majoritatea venind din comitatul de marcă Baden-Durlach, iar în 1770, în apropierea lor, a fost aşezat un alt grup, ce număra 176 de persoane, veniţi din Hanau.
Istoria nu este întotdeauna una cu happy-end. În ultimii 80 de ani, dar mai ales după 1989, fondatorii Sebeșului, sașii (urmașii coloniștilor germani din secolele trecute), au decis să plece în Țara Mamă, Germania.
(au fost folosite informații aflate pe pagina Primăriei Sebeș și a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș)
Citește și:
