4.082 de locuri la rezidențiat în 2024: Detalii și programul concursului pentru absolvenții facultăților de medicină

- Sanatate - noiembrie 1, 2024
Distribuie

Concursul de rezidențiat din 17 noiembrie 2024 oferă 4.082 de locuri pentru absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, în unități subordonate Ministerului Sănătății. Până la sfârșitul lunii octombrie, candidații și-au depus dosarele de înscriere la Direcțiile Județene de Sănătate Publică, iar listele cu cei admiși în concurs sunt deja disponibile pe site-ul oficial, rezidentiat.ms.ro. Candidații pot afla sala și ora probei de concurs pe 14 noiembrie.

Din totalul locurilor, cele mai multe sunt alocate specialității Medicină de familie, cu 555 de locuri, urmate de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), cu 205 locuri. Cele mai puține locuri sunt disponibile la Medicina sportivă, doar 4. Pentru Medicina dentară sunt oferite 534 de locuri, dintre care 98 sunt pentru Protetica dentară, iar cele mai puține (44) pentru Chirurgie stomatologică și maxilo-facială. În Farmacie sunt disponibile 345 de locuri, inclusiv 105 pentru Farmacie generală și 50 pentru Industria farmaceutică și cosmetică.

În ziua concursului, accesul în săli începe la ora 8:30, iar candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil. Examenul constă într-un test grilă de 200 de întrebări, cu durata de patru ore, iar punctajul minim pentru promovare este de 60% din punctajul maxim.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU