Pe 4 iulie este marcată Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din România şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.
Prin programele desfășurate, organizația contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nici o discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor acțiunilor sale.
Anul 2003 a marcat un nou reper în evoluţia şi repoziţionarea Crucii Roşii Române în societatea românească. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reuşit separarea legislativului de deliberativ şi prin derularea unui program de dezvoltare organizaţională cu sprijinul Federaţiei Internaţionale şi al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, s-a mai făcut un pas în direcţia alinierii la standardele internaţionale actuale.
În 2007, Crucea Roşie Română a lansat seria Galelor Crucii Roşii, cu scopul strângerii de fonduri şi ajutoare în sprijinul persoanelor vulnerabile. Prin aceste Gale au fost lansate proiecte precum Banca de alimente, Puncte de prim ajutor în localităţile izolate, Ajutor la domiciliu pentru vârstnici.
Actualul preşedinte al Crucii Roşii Române este Camelia Şucu, aleasă în această funcţie la 27 mai 2023, pentru un mandat de patru ani, menţionează site-ul https://crucearosie.ro/. „Este o onoare şi o responsabilitate deosebită să fiu aleasă preşedinte al Crucii Roşii Române. Sunt dedicată întru totul misiunii umanitare şi cred cu tărie în puterea solidarităţii şi a acţiunilor noastre de sprijin pentru cei aflaţi în nevoie. Împreună cu echipa mea, ne vom asigura că vom consolida şi extinde serviciile oferite de Crucea Roşie Română, pentru a aduce un real ajutor şi speranţă în vieţile celor mai vulnerabili”, a spus Camelia Şucu.
În 2022, CRR a lansat Apelul umanitar pentru poporul ucrainean, sub sloganul „Umanitatea nu are graniţe”. Totodată, a fost creat un program de susţinere şi asistenţă financiară pentru cetăţenii ucraineni refugiaţi în România, Crucea Roşie Română intervenind de urgenţă cu resurse materiale, umane, financiare şi logistice pentru a ajuta populaţia civilă care ajunge pe teritoriul României, dar şi pentru ajutorarea civililor aflaţi în nevoie în Ucraina.
Citește și: