La data de 13 ianuarie 2021, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au organizat, pe raza localităţilor rurale aflate în competenţă, o acţiune cu efective suplimentare care a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi creşterea siguranţei rutiere.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au verificat 95 de autovehicule, au legitimat 73 de persoane și au constatat 49 de abateri de natură contravenţională, sancţionate cu amenzi în valoare de 4.260 lei.
De asemenea, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, două permise de conducere.
Au fost identificați doi tineri de 19 și 33 de ani, din comuna Vințu de Jos, care sunt bănuiți de un furt.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în cursul lunii februarie 2020, ar fi sustras, dintr-un autoturism, un flex și un portmoneu în care se aflau mai multe documente.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activități infracționale.
Tot ieri, 13 ianuarie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au identificat 4 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, din comuna Șibot, care sunt bănuiți că în luna martie 2020 ar fi desprins de pe gabioanele de protecție a malului râului Cugir, plasă de sârmă, în valoare de 2.000 de lei, pe care ar fi sustras-o și ulterior ar fi vându-o la o persoană din Șibot.
Și în acest caz, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.