Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a semnat contractul de execuție a modernizării Grădiniței Voinicel din cadrul Școlii Gimnaziale Singidava cu SC Vatcons Team SRL, societate care va avea la dispozitie 12 luni pentru a finaliza lucrările prevăzute.
Valoarea interventiilor asupra imobilului este de aproximativ 1.600.000 lei si presupun:
-Refacerea învelitorii și termoizolației existente
Inlocuirea hidroizolației învechite de la subsol
-Lărgirea golurilor de uși si inlocuirea tâmplăriei
-Înlocuirea tuturor instalațiilor utilitare
-Înlocuirea finisajelor din grupurilor sanitare pentru copii si de pe holuri.
-Înlocuirea pardoselilor din sălile de grupa
-Zugrăvirea pereților și tavanelor
-Realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii
-Realizarea instalației de protecție împotriva șocurilor electrice, instalație de paratraznet
-Prevederea unei instalații antiefracție, unei instalații de voce – date si a unei instalații de supraveghere video
-Prevederea unei instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu
-Prevederea unui sistem de ventilare a sălilor de grupa
-Dotarea cu sisteme de iluminat echipate cu surse LED de înaltă performanță energetică
-Montarea de panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră
-Trotuarele clădirii vor fi refacute, cu pante spre exterior, destinate circulației și îndepărtării apelor de construcție.
Investițiile sunt finantate din fonduri europene in baza proiectului „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preșcolar la Școală Gimnazială SINGIDAVA”.
Un proiect similar se deruleaza si la cele doua grădinițe ce apartin Scolii Gimnaziale I.PERVAIN, unde lucrarile sunt deja in derulare, cu un procednt de executie de peste 5%.