Avram Iancu s-a mutat de la Ziua Minerului pe sediul Cupru Min. Compania afișează acum portretul eroului național și lider al moților în timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848-1849. După cum știm anul 2024 a fost declarat „Anul Avram Iancu” în România, printr-o lege adoptată în Parlamentul României, la aniversarea a 200 de ani de la nașterea celui supranumit „Crăișorul Munților”. El se naște în 1824, la Vidra de Sus – Țara Moților. Data nașterii: imprecisă, „la vremea cireșelor”, probabil vara, dat fiind că în Apuseni aceste fructe se coc mai greu.
Legăturile lui Avram Iancu cu Abrudul și zona de activitate a Cupru Min sunt numeroase și dramatice. În Abrud participă Iancu la prima adunare a societății culturale transilvane „Astra”.
În Abrud se stabilește unul dintre sediile revoluționarilor pașoptiști români ardeleni și au loc tratative de împăcare între Iancu și trimisul lui Lajos Kossuth, liderul guvernului revoluționar maghiar.
Dieta din Cluj, alcătuită majoritar din nobili unguri, decretează unirea Trasilvaniei cu Ungaria în 1848 și ignoră cererile românilor de a fi tratați ca națiune distinctă. Singura concesie acordată de maghiari, de ordin general, este desfiinţarea iobăgiei.
Dar românii solicitau și drepturi politice pentru toți ardelenii, indiferent de etnie, reprezentare parlamentară, folosirea limbii materne în administrație sau școli în limba română, în toate localitățile.
Neînțelegerile grave dintre Kossuth și Iancu duc la confruntări sângeroase între insurgenții maghiari și moții conduși de Crăișorul Munților, aflați de partea autorităților imperiale austriece.
În urma eșuării negocierilor, Abrudul este scena a trei bătălii între cele două tabere, soldate cu numeroase distrugeri și sute de morți, români și maghiari. Moții înarmați ai lui Avram Iancu înving trupele maghiare în toate cele trei confruntări militare.
În august 1849 armatele aliate austro-ruseşti înfrâng revoluția maghiară și se încheie războiul civil din Transilvania.
Avram Iancu refuză toate ofertele austriecilor, de trai liniștit la Viena. El se retrage în Apuseni, între moții lui, dezamăgit că autoritatea imperială, pe care o sprijinise cu multe sacrificii, n-a acordat românilor drepturile cerute şi promise.
Iancu moare în 10 septembrie 1872 și este înmormântat la Ţebea, lângă gorunul lui Horea, predecesorul erou ardelean, cu care se pare că se și înrudea. Pe Crăișorul Munților îl petrec și omagiază la funeralii zeci de mii de oameni, în coloane întinse pe câțiva kilometri.
Printre ultimele sale cuvinte: „Nu m-am luptat pentru cruci şi favoruri, ci pentru eliberarea naţiunii mele.”
Cupru Min Abrud
Citește și:
