ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

- Din Judet - iunie 28, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 175 de persoane aflate în carantină, 58 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 696 de persoane. Alte 65 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 41 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 134 de terase, restaurante, fastfood-uri și 153 de mijloace de transport, din care 36 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 13 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Amintim faptul că purtarea măștii de protecție este, în continuare, obligatorie în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spațiile comerciale, precum și în spațiile publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transport în comun.

Stimați cetățeni, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU