Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 48 de ore, au fost verificate 129 de persoane aflate în carantină, 56 aflate în izolare și au fost organizate 21 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 685 de persoane. Alte 90 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 41 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 114 terase, restaurante, fastfood-uri și 126 de mijloace de transport, din care 36 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 23 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Amintim faptul că purtarea măștii de protecție este, în continuare, obligatorie în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spațiile comerciale, precum și în spațiile publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transport în comun.
Stimați cetățeni, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.
Acțiunile de control vor continua.