ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

- Din Judet - octombrie 13, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 2.052 de persoane aflate în carantină, 2.312 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 494 de persoane. Alte 65 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 51 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 84 de terase, restaurante, fastfood-uri și 97 de mijloace de transport, din care 24 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 20 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Reamintim cetățenilor noile măsuri stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1050, adoptată la data de 2 octombrie a.c., ce urmează a fi aplicate pe durata stării de alertă, pentru prevenirea şi combaterea  efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

1. Cele vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

2. Cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2.

Certificarea vaccinării și a trecerii prin boală se face prin scanarea codului QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului.

Ca titlu de exemplu, enumerăm câteva dintre activitățile la care accesul este permis doar cu prezentarea certificatului digital în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori:

– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane;

– organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5:00-24:00.

– organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-24:00;

În localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU