Acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă continuă!

- Din Judet - mai 13, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 604 persoane aflate în carantină, 279 aflate în izolare și au fost organizate 15 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 349 de persoane. Alte 50 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 30 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 48 de terase, restaurante, fastfood-uri și 36 de mijloace de transport, din care 9 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 74 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsurile privind carantinarea/izolarea și două care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 121 de persoane, au fost verificate 56 de autovehicule și au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, din care 16 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Tot la Blaj, un bărbat de 40 de ani, din municipiu, a fost depistat de polițiști că nu a respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din străinătate.

Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor art. 65 din Legea 55/2020.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU