Acțiunile social-democraților pentru sprijinirea persoanelor afectate de inundații din Munții Apuseni continuă! PSD Arad s-a alăturat demersurilor noastre de ajutare a oamenilor!

- Politice - august 5, 2021
alba
Distribuie

Colegii noștri arădeni au achiziționat mobilier de baie, produse de consum și produse alimentare (între care aproape 1.000 de pâini) pentru persoanele din Sohodol și Cărpiniș (Roșia Montană), dorind să fie alături de cei care au suferit în urma revărsării apelor. Este un ajutor mic, dar important, realizat fără nicio obligație, în urma căruia social-democrații arădeni demonstrează că nu rămân nepăsători la tragediile cu care se confruntă semenii lor.

Produsele au fost înmânate astăzi de către o echipă a PSD Alba. Țin să îi mulțumesc public președintelui PSD Arad, deputatului Mihai Fifor, pentru că a sărit în sprijinul moților. Dar și echipei municipale a PSD Arad, formată din: ec. Cristina Vîrtaci – președinte executiv a organizației municipale PSD Arad, av. Roxana Momeu – președinte OFSD a municipiului Arad, Mădălin Van – secretar executiv org. mun. PSD Arad, Alexandru Molnar – vicepreședinte org. mun. Arad si Petra Molnar secretar executiv OFSD org. mun. Arad.

Profit de această ocazie pentru a saluta demersul făcut de consilierii județeni ai PSD Alba, care au solicitat Consiliului Județean Alba alocarea a 5 milioane de euro pentru sprijinirea localităților din Munții Apuseni afectate de inundații, dar și pentru ajutarea familiilor care au rămas fără agoniseala de o viață. Din păcate, până acum, nu am văzut nicio reacție din partea CJ Alba.

Consiliul Județean Alba nu ar mai trebui să rămână o clipă pe gânduri deoarece ”stă” pe un ”purcoi” de bani. Doar în acest an, instituția are un buget general consolidat de peste 130 de milioane de euro (excedentul bugetar se ridică la circa 25 de milioane de euro).

Fac cu această ocazie un apel public la președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, să nu lase oamenii din Apuseni la ”mila” premierului Florin Cîțu. Am fost, timp de 17 ani, om de administrație într-o comună de munte și știu cât de greu se reface, prin forțe proprii, un drum distrus, o școală inundată, un parc sau un dispensar răvășit de ape.

Conducerea Consiliului Județean Alba trebuie să își revină din amorțeală și să înțeleagă că trimiterea câtorva utilaje în zonă nu este suficientă. Localitățile din Alba au nevoie de un plan coerent și concret de relansare după aceste calamități!

Mai mult curaj, pentru oamenii din Apuseni, domnule președinte Dumitrel!

Președintele interimar al PSD Alba,

Deputat Radu-Marcel Tuhuț

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU