Activitate intensă a polițiștilor din județul Alba în ultimele 48 de ore: În această perioadă, aceștia, alături de jandarmi, au desfășurat acțiuni pentru combaterea infracțiunilor penale și contravenționale și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta ordinea publică.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat 706 verificări de persoane și 521 de verificări de autovehicule, utilizând aplicația eDAC, pentru a preveni și combate faptele ilegale.
În urma activităților, au fost constatate 133 de abateri contravenționale, majoritatea legate de încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice. Aceste încălcări au fost sancționate cu amenzi totalizând 37.770 de lei.
Totodată, au fost realizate 111 testări pentru alcool și substanțe, 8 permise de conducere au fost reținute de la șoferi care au pus în pericol siguranța traficului, iar 17 certificate de înmatriculare au fost retrase.