Administrația Națională APELE ROMÂNE:”66,2% – nivel de conectare la sistemele de colectare și 63,6% la sistemele de epurare!”

Distribuie

Potrivit ultimului raport realizat de specialiștii Administrației Naționale ”Apele Române” privind „Stadiul realizării lucrărilor pentru epurarea apelor uzate urbane şi a capacităţilor în execuţie şi puse în funcţiune pentru aglomerări umane în anul 2020”, a fost evaluat un nivel de conectare la sistemele de colectare (rețele de canalizare și sisteme individuale adecvate) de 66,15%, iar la cele de epurare (stații de epurare și sisteme individuale adecvate) de 63,58%, pentru aglomerările urbane cu mai mult de 2000 de locuitori echivalenți.

Referitor la situația privind gradul de colectare a apelor uzate urbane la nivel de județe, situaţia este următoarea:

cele mai ridicate nivele (peste 80%) sunt identificate în 7 dintre județe (Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Hunedoara, Iași și Timiș) și în Bucureşti;

la polul opus, se află 8 județe (Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Neamț, Olt, Teleorman, Vâlcea și Vrancea) unde se înregistrează nivele de conectare între 30% – 50%;

deși niciun județ nu are un procent mai mic de 30% de conectare la sisteme de colectare, cele mai multe județe care înregistrează un nivel de sub 50% sunt localizate preponderent în partea sudică a țării.

Referitor la situația privind gradul de epurare a apelor uzate urbane la nivel de județe, situaţia este următoarea:

în 6 judeţe (Cluj, Dolj, Constanța, Hunedoara, Sibiu și Timiș) s-au înregistrat valori ale nivelului de conectare la stațiile de epurare de peste 80%;

deși în unele județe, procentul de epurare a crescut față de anul anterior, cele mai mici valori (adică între 30% – 50%) se înregistrează în județele Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Neamț, Olt, Teleorman, Vâlcea și Vrancea);

similar ca în situația conectării la sistemele de colectare, județele din partea sudică a țării nu dispun de sunt rămase în urmă în dezvoltarea stațiilor de epurare.

Chiar dacă se înregistrează un ușor progres anual, atragem atenția asupra faptului că este nevoie în continuare de creșterea investițiilor în aceste sisteme, astfel încât România să se poată conforma cu cerințele Uniunii Europene prevăzute prin Directiva 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane. La nivel naţional s-au investit în perioada 2007 – 2020 cca. 6,6 miliarde euro penru realizarea/extinderea și modernizarea infrastructurii de apă uzată.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU