Adrian Păunescu, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

- Actualitate - iulie 19, 2024
Distribuie

Sâmbătă, 20 iulie 2024, la 81 de ani de la nașterea scriitorului Adrian Păunescu, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică, printr-un moment omagial.

Vă invităm așadar alături de noi, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, la ora 12.00, pentru a participa la momentul depunerii de flori, la bustul lui Adrian Păunescu.

Cu informații despre scriitor și recomandări de carte vă așteptăm și pe pagina de Facebook a instituției, iar pentru a împrumuta oricare dintre cărțile sale, vă stăm la dispoziție la sediu, de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00. De asemenea, cei interesați pot consulta revista „Flacăra” la Secția Periodice a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.

Multe dintre poeziile sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock, Adrian Păunescu colaborând direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.

„Va fi interesantă postumitatea mea. Vor fi, desigur, și uitări, vor apărea și atacuri nedrepte, dar scrisul meu se va despovăra de biografia autorului, în circulația lui printre oameni. Nu-mi pot închipui propria mea moarte și nici nu cred că ea e o trecere de zid. Aș fi fost curios să știu, totuși, ce iarbă va răsări, în timp, pe mormântul meu”, spunea scriitorul a cărui operă vă invităm să o revedeți, pentru a ne aduce aportul la neuitarea ei. (comunicat Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba)

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.