Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul a cinci funcționari publici

- Nationale - iulie 14, 2024
Distribuie

Un consilier local din Râșnov, județul Brașov, a ajuns în atenția Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru conflict de interese administrativ.

„În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și aprobarea unui număr de 13 Hotărâri C.L. în favoarea societății în care persoana evaluată deținea calitatea de asociat și funcția contractuală de inspector și din care făcea parte și soția acestuia. Astfel, în perioada 2020-2022, de pe urma calităților deținute, aceștia au realizat împreună venituri de natură salarială în cuantum de 93.094 lei,” a informat ANI cu privire la Mocanu Neculai, consilier local în cadrul C.L. Râșnov, jud. Brașov.

În același comunicat, ANI a mai oferit informații privind alte patru „incidente de integritate”. Printre persoanele vizate se numără și Fritz Dominic Samuel, primar al municipiului Timișoara.

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul a cinci persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

  • Stănculescu Florentina, Prefect – Instituția Prefectului Jud. Giurgiu: Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât exercită funcția de vicepreședinte al unui partid politic simultan cu deținerea funcției publice din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 98, alin (2) din Legea nr. 161/2003.
  • Fritz Dominic Samuel, Primar al Mun. Timișoara, Jud. Timiș: Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.
  • Mocanu Neculai, Consilier local în cadrul C.L. Râșnov, Jud. Brașov: În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și aprobarea unui număr de 13 Hotărâri C.L. în favoarea societății în care persoana evaluată deținea calitatea de asociat și funcția contractuală de inspector și din care făcea parte și soția acestuia. Astfel, în perioada 2020-2022, de pe urma calităților deținute, aceștia au realizat împreună venituri de natură salarială în cuantum de 93.094 lei. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr.161/2003, coroborate cu art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019.
  • Trifan Cristian-Gheorghe, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Sânnicolau Român, Jud. Bihor: În perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea Hotărârii C.L. din 26 martie 2021 privind însușirea Raportului de evaluare a cinci imobile situate în comuna Sânnicolau Român. Ulterior adoptării Hotărârii C.L., Trifan Cristian-Gheorghe (în calitate de concesionar) a încheiat cu comuna Sânnicolau Român, reprezentată legal prin primar (în calitate de concedent), un contract de concesiune pentru un imobil – teren extravilan situat în proprietatea privată a comunei Sânnicolau Român și în administrarea C.L Sânnicolau Român. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019.
  • Crișan Gheorghe Dumitru, Consilier local în cadrul C.L al Com. Vadu Moților, Jud. Alba: În perioada exercitării mandatului de consilier local, având un interes personal în problema supusă dezbateriilor, a participat la deliberarea și adoptarea a șapte Hotărâri ale Consiliului Local Vadu Moților, în favoarea societății comerciale în cadrul căreia este angajat. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

Potrivit ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

The post Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul a cinci funcționari publici first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU