Consiliul Local Aiud a aprobat pentru anul 2021 un număr de 170 de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, prevăzute în Statul de Funcții al Direcției de Asistență Socială Aiud.
La nivelul lunii decembrie 2020 existau în plată 156 de astfel de asistenți (31 pentru minori și 125 pentru adulți).
Reamintim faptul că primăriile au obligația de a angaja și salariza asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav. Astfel, un asistent personal este persoana angajată prin contract individual de muncă pentru a se ocupa de persoana cu handicap care nu se descurcă singură. Asistentul personal poate fi una dintre rudele persoanei cu handicap sau poate fi un asistent personal profesionist.
Pentru anul 2021 administrația aiudeană estimează un buget de aproximativ 6,4 milioane de lei pentru acoperirea acestor salarii.