În perioada minivacanței de Anul Nou, inspectorii de prevenire au efectuat 12 controale de prevenire la: 2 săli de evenimente, 2 hoteluri, 2 restaurante, 5 pensiuni, 1 club, în urma cărora au fost aplicate 59 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 125.000 lei. Scopul acestor activități este acela de creștere a gradului de siguranță a utilizatorilor și beneficiarilor pe linia securității la incendiu.
Din punct de vedere operativ, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au executat 143 de misiuni, pentru stingerea incendiilor, asigurarea măsurilor de apărare impotriva incendiilor la accidente rutiere și acordarea primului ajutor medical calificat după cum urmează:
3 incendii;
5 accidente rutiere;
134 misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor medical și transportul la spital a persoanelor rănite sau cu probleme medicale grave;
1 deblocare usă.
De asemenea, pentru protecția populației și creșterea gradului de siguranță au fost desfășurate un număr de 85 activități de recunoaștere și verificare la 30 săli evenimente, 18 pensiuni, 4 baruri, 2 cluburi, 22 restaurante, 7 hoteluri, o pizzerie și un cămin cultural.
Aceste acțiuni de recunoaștere au ca scop cunoașterea obiectivelor și a situației operative din zona de competență precum și eficientizarea acțiunilor de răspuns.
ISU Alba
Citește și: