Alba Iulia: Depuneri de coroane la Monumentul Revoluției din 1989

- Din Judet - decembrie 21, 2022
Distribuie

Au trecut 33 de ani de la ziua când au sosit la Alba Iulia muncitorii de la fabrica de arme de la Cugir pentru a protesta împotriva regimului Ceaușescu: 21 decembrie 1989. Era începutul revoltei în județul Alba împotriva unui regim absurd, criminal și, pentru prima dată la Alba Iulia se striga: Jos Ceaușescu! În Banat, oamenii erau deja liberi, dar cu un mare preț: zeci de oameni nevinovați, uciși pe străzile Timișoarei.

Pentru a marca acea zi și Revoluția din 1989, au fost depuse coroane la Monumentul Revoluției din 1989, situat vis-a-vis de Cinematograful Dacia (la intersecția Bulevardului Revoluției cu Bulevardul Transilvania).

Printre cei prezenți: Mihai Babițchi și un mic grup de revoluționari albaiulieni și cugireni, președintele CJ Alba – Ion Dumitrel, prefectul Nicolae Albu, subprefectul Corneliu Mureșan, primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, foștii senatori Ion Ardelean și Alexandru Pereș, scriitorul Ioan Bâscă, care era ziarist în acel decembrie 1989.

Remarcăm prezența elevilor din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, cu profesorul lor de istorie, Andron Nicolae.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU