Alba Iulia participă alături de alte 22 de orașe la proiectul ”ArcheoDanube”, cofinanțat de UE

- Stirile Zilei - octombrie 6, 2020
proiect
Distribuie

Alba Iulia este unul dintre cele 22 de orașe norocoase din regiunea Dunării care va dezvolta instrumente inovatoare pentru a crește atractivitatea patrimoniului cultural local. Un nou proiect cofinanțat de UE va contribui la conservarea și valorificarea patrimoniului cultural pentru generațiile viitoare într-un mod inovator, cu ajutorul parcurilor arheologice și va dezvolta turismul arheologic.

Similar cu Alba Iulia alte orașe mici și mijlocii se confruntă cu aceleași provocări pe care acest proiect le abordează la nivel european: cum să integrezi patrimoniul arheologic în mediul social și urban al orașelor, cum să integrezi părțile restaurate conservate în arhitectura modernă a clădirilor, cum să contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților locale și cum să generezi o creștere economică la nivelul turismului cultural. Uneori comunitățile locale se confruntă și cu lipsa experienței relevante pentru a utiliza, adapta și gestiona aceste resurse unice care să contribuie la creșterea atractivității și competitivității economice a orașului la nivel local și regional.

Proiectul ArcheoDanube propune noi abordări ale conceptului de conservare și comunicare a patrimoniului la nivel de planificare urbană. ArcheoDanube vine în sprijinul locuitorilor orașului pentru a-i ajuta să descopere valorile și comorile ascunse din comunitatea locală.

Alba Iulia este unul dintre cele 22 de comunități locale europene care vor avea oportunitatea să dezvolte modele, instrumente și planuri utile pentru gestionarea resurselor istorice ale orașului, pe baza experienței și cunoștințelor dobândite la nivel transnational iar Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va reprezenta România în acest consorțiu de parteneri internaționali.

Pe durata implementării proiectului, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va colabora cu diferiți actori locali responsabili de dezvoltarea durabilă la nivelul comunității locale cum ar fi reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai administrației publice locale și reprezentanți ai societății civile. Proiectul ArcheoDanube va contribui la creșterea atractivității istoriei și parcurilor arheologice pentru diferite grupuri țintă folosind tehnici nonformale și de divertisment  dar și instrumente inovatoare bazate pe noi tehnologii precum reprezentații 3D, jocuri de tip treasure hunting, aplicația ArcheoTales dar și alte tehnologii care vor veni în sprijinul municipiului Alba Iulia pentru a-și conecta trecutul cu prezentul și cu viitorul.

Service camioane
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU