Anul 2024 a fost declarat „Anul Avram Iancu” astfel că în acest an sunt organizate evenimente culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi activităţii lui Avram Iancu, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea liderului revoluției române din Transilvania. Un astfel de eveniment a fost și Concursul „Arc peste timp – Bicentenarul nașterii lui Avram Iancu”, organizat de Centrul Județean de Excelență Alba.
La acest concurs, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” a fost reprezentat de elevii fruntaș Maria Furdui și Robert Mihon. Cei doi elevi au elaborat sub coordonarea domnului profesor de istorie Dan Anca lucrarea științifică intitulată „Revoltele spontane și marile evenimente revoluționare desfășurate în decursul secolului al XIX-lea în Munții Apuseni. Revoluția de la 1848-1849 în Munții Apuseni”, lucrare notată de juriu cu 9 puncte din 10. Maria și Robert au parcurs apoi un concurs cu 20 de întrebări, iar punctajul obținut le-a permis accederea în etapa finală, acolo unde au avut de răspuns unui set de 10 întrebări, în final clasându-se pe locul III.
„Atunci când domnul profesor ne-a propus participarea la acest concurs am fost mândră că eu și Robert am fost aleși să reprezentăm colegiul în această provocare. La concurs am fost cuprinsă de un val de emoții, aveam sufletul pitit de o teamă constructivă având în vedere că urma să formez o echipă alături de colegul meu, dar cu toate acestea eram încrezătoare în cunoștințele noastre. Astfel, munca și strădania noastră au dat roade, reușind să obținem Premiul III. Dar mai mult decât rezultatul obținut, important este că am dobândit experiență și ne-am dezvoltat spiritul de echipă și de colegialitate”, a spus eleva fruntaș Maria Furdui.
„Experiența de a participa la acest concurs mi-a oferit șansa de a afla noi informații despre trecutul poporului român. Fiind un cetățean al orașului din care Avram Iancu a condus rezistența împotriva trupelor maghiare din Transilvania în timpul Revoluției din anul 1848, nu a fost pentru primă dată când am interacționat cu numele său, existând în orașul meu natal chiar și o statuie a marelui erou martir, pe lângă muzeul înzestrat cu monumente caracteristice acestuia. A fost o plăcere să mă documentez în amănunt despre fiecare gest eroic al personalității pașoptiste, astfel descoperind caracterul unui demn conducător”, a mărturisit elevul fruntaș Robert Mihon.
Felicitări pentru rezultatul obținut și pentru implicarea voastră în promovarea valorilor istorice naționale și locale! (comunicat Colegiul Național Militar Mihai Viteazul)
Citește și: