*Astăzi se joacă meciurile decisive pentru stabilirea clasamentului final.
Cel mai puternic turneu organizat vreodată în judeţul Alba, finala circuitului Grand Prix România 2022, organizată de Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba la Hotelul Transilvania din Alba Iulia, a ajuns la faza sferturilor de finală. După desfăşurarea meciurilor din cele 4 grupe, dar şi a unor meciuri suplimentare de baraj, pentru departajarea unor jucători aflaţi la egalitate perfecta, au fost stabiliţi cei 8 jucători care vor continua lupta pentru câştigarea turneului.
În grupa A David Gavrilescu (19 ani) şi-a surclasat adversarii obţinând 6 victorii în cele 6 meciuri jucate!
Un rezultat de excepţie care confirmă statutul de favorit la câştigarea titlului a tânărului jucător craiovean, care a fost primul şi în clasamentul general al circuitului după cele 5 etape preliminare. Al doilea loc a fost ocupat de Andrei Istrăţescu, unul dintre cei mai mari jucători din istoria şahului românesc, care a acumulat 3,5 puncte şi merge mai departe în sferturile de finală. Juniorii Andrei Filip şi Alessia Ciolacu au acumulat 2,5, respectiv 0,5 puncte şi vor disputa în continuare meciuri pentru stabilirea clasamentului pentru locurile 9 – 16.
Componenţii echipei naţionale a României, marii maeştri internaţionali Bogdan Deac şi Mircea Pârligras au terminat la egalitate în grupa B cu 4,5 puncte şi au avut nevoie de un meci suplimentar de departajare în urma căruia Bogdan şi-a adjudecat primul loc. Gergely Szabo s-a clasat pe locul 3 cu 3 puncte, juniorul Filip Magold nereuşind să obţină vreun punct împotriva mult mai titraţilor săi adversari.
Din grupa C s-au calificat în sferturi multipla campioană naţională Irina Bulmaga şi George Stoleriu. Lidera echipei feminine a României a acumulat 4,5 puncte, în timp ce Stoleriu a obţinut 3,5 puncte, următoarele locuri în clasamentul grupei fiind ocupate de Marius Manolache cu 2,5 puncte şi Lucian Filip cu 1,5 puncte.
Cea mai echilibrată a fost lupta pentru calificare din grupa D în care, cu excepţia celor două victorii obţinute de favoritul grupei Constantin Lupulescu împotriva lui Ioan Cosma, toate celelalte 10 partide jucate s-au încheiat remiză, la finalul meciurilor din grupă clasamentul fiind:
1.Constantin Lupulescu 4p
2-3.Mihnea Costachi şi Alexandru David 3p
4.Ioan Cosma 2p.
A fost nevoie de un meci de baraj de tip armaggedon, în care Alexandru David a jucat cu piesele albe, având 5 minute de gândire, iar Mihnea Costachi cu piesele negre, având doar 4 minute de gândire, dar în compensaţie avantajul calificării în cazul în care partida s-ar fi încheiat remiză. Foarte concentrat, Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) a dominat meciul de baraj de la un capăt la celălalt, obţinând o victorie clară şi calificarea în sferturile de finală.
Faza sferturilor de finală, care se va desfăşura astăzi începând cu ora 9.30, programează meciuri extrem de atractive: Gavrilescu – Pârligras, Deac – Istrăţescu, Bulmaga – Costachi şi Lupulescu – Stoleriu.
În zona inferioară a clasamentului, pentru stabilirea poziţiilor 9 – 16, se vor juca în runda următoare meciurile A.Filip – Magold, Szabo – Ciolacu, Manolache – Cosma şi David – L.Filip
Semifinalele sunt programate de la ora 11.00, meciurile de clasament pentru locurile 3-4, 5-6, 7-8, 9-10, 11-12, 13-14 şi 15-16 de la ora 12.30, iar marea finală va începe la ora 16.00. Accesul publicului pasionat de şah este permis atât în sala de joc, cât şi în studioul din care se vor transmite live partidele. Turneul poate fi urmărit live şi pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Şah facebook.com/FRSah.ro.
Seria de evenimente şahiste organizate în judeţul Alba se va încheia cu Gala Şahului Românesc, programată de la ora 18, eveniment în cadrul căruia vor fi premiaţi cei mai buni şahişti români ai anului 2022.
Marius Ceteraș
Vezi și: