Este complicat să înţeleg ce înseamnă o simplificare a anului electoral. Cea mai simplificată situaţie ar fi să nu mai fie alegeri, ar fi şi mai economic, dar este o nebunie. În democraţie trebuie organizate alegeri, prin urmare nu înţeleg ce înseamnă o simplificare a acestora, dacă ne referim la aceleaşi idei puţine şi fixe pe care le invocă o serie de lideri ai PNL. O spunem (PSD, n.r.) şi o vom repeta de câte ori este necesar: comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională. Ea nu se poate întâmpla fizic, ea se poate întâmpla într-un singur scenariu, dar acela este neconstituţional, respectiv, prin care se prelungesc cu două luni mandatele aleşilor locali, ale primarilor, până la alegerile parlamentare. O astfel de prelungire s-a întâmplat în 2020, când din iunie s-au prelungit până în 27 septembrie, dar aceasta, pentru că eram în pandemie, era stare de urgenţă şi nu puteau fi făcute alegeri. Dar pentru anul 2024, ştim noi că va fi o situaţie de urgenţă, de aşa natură încât să se poată prelungi mandatele aleşilor locali?”, a declarat presei Alfred Simonis.
Deputatul PSD a subliniat că dacă nu există o conjunctură similară anului 2020, de stare de urgenţă, nu există un motiv să fie prelungite inutil mandatele aleşilor locali.
„Comasări şi modificări electorale în avantajul unui singur partid (PNL, n.r.) ţin de ţări bananiere, nu democratice, aşa cum îmi place mie să cred că este în România. În luna iunie 2024 vom avea alegerile europarlamentare şi Comisia Europeană nu permite comasarea alegerilor europarlamentare cu niciun tip de alt scrutin, pentru că e bine ca fiecare alegeri să se desfăşoare în parte (…). Am văzut că dinspre PNL se doreşte această comasare a localelor cu parlamentarele, dar nu se poate constituţional. În această perioadă, România are cu totul alte priorităţi, că vorbim de fonduri europene, de PNRR, de legea pensiilor şi de multe alte obiective pentru care România trebuie să tragă în această vară şi toamnă pentru a atrage zecile de miliarde de euro, bani europeni”, a detaliat Simonis.