Inspectorii de muncă din județul Alba și-au continuat acțiunile de control pentru combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate săptămînal, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2023, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 46
Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 508
Din care 209 femei
Număr deficienţe constatate: 107
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor: 12
-din care 7 avertismente;
- 5 amenzi în valoare de 163.500 lei (din care 3 amenzi în valoare de 160.000 lei pentru 8 persoane depistate în lucru fără forme legale de angajare la 3 angajatori);
Principalele deficienţe constatate în controale :
primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
neplata salariilor la data stabilită în contractele individuale de muncă;
nu a fost eliberată adeverinta de vechime la încetarea activitatii;
contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat;
dosarele personale nu conțin actele necesare angajării;
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 19
Număr deficienţe constatate: 37
Număr de măsuri dispuse: 37
Angajatori sancționați: 18
Nr. sancţiuni aplicate: 37 din care
- 35 avertismente;
- 2 amenzi în valoare de 7.500 lei.
Nr.evenimente comunicate : 1
Nr. evenimente cercetate : 1
Nr.evenimente în curs de cercetare : 2
Nr. actiuni de informare/constientizare angajatori : 1
În domeniul securității și sănătății în muncă, din dispoziția Inspecției Muncii, se desfașoară două campanii de control:
- Campanie de control privind respectarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă diviziunile CAEN 05, 07, 08.
Perioada de desfașurare este 27 ianuarie – 27 februarie 2023 - Campanie de control privind respectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătații în muncă în unitățile de producere a energiei electrice Cod CAEN 3511.
Perioada de desfașurare este 1-28 februarie 2023
Principalele deficienţe stabilite în controale :
Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.