ANM – Avertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU de vreme instabilă și furtuni!

- Pe Surse - iunie 25, 2021
cod
Distribuie

Vineri, 25 iunie, Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru tot teritoriului României și o avertizare COD PORTOCALIU de vijelii puternice, grindină, cantități de apă importante pentru zone importante din țară.

Avertizarea COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabilă din 25 iunie, la ora 12, până în 26 iunie la ora 23.

În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20…40 l/mp.

Avertizarea COD PORTOCALIU de vijelii puternice, grindină, cantități de apă importante este valabilă din 25 iunie, de la ora 14, până în 26 iunie, la ora 6.

În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Banat, Crișana, vestul și nordul Munteniei și al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină de medii și mari dimensiuni.  Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat, îndeosebi în vest, centru și la munte, 70 l/mp.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU