Elevii din familii cu venituri mici sau fără venituri pot beneficia, la cerere, de rechizite școlare gratuite, conform Legii nr. 126/2002, care reglementează acordarea acestui sprijin. Programul vizează stimularea prezenței la școală a elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial. Anul trecut, ajutorul a fost de 65 de lei/pachet pentru elevii din învățământul primar și de 75 de lei/pachet pentru cei din gimnaziu.
Cine poate beneficia de rechizite școlare gratuite
Ajutorul este destinat elevilor din clasele pregătitoare până la clasa a VIII-a, care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. În 2024, având în vedere că salariul minim brut este de 3.700 de lei, venitul maxim pe membru de familie este de 1.850 de lei.
Perioada de depunere a dosarelor, documente necesare
Mai multe școli au anunțat că dosarele pentru rechizite vor fi depuse în perioada 9-13 septembrie, în prima săptămână de la începerea cursurilor.
Acte pentru dosar:
Copii ale certificatelor de naștere pentru toți copiii aflați în întreținere;
Copii ale cărților de identitate ale părinților;
Cerere completată;
Declarații pe propria răspundere cu veniturile realizate în luna iulie 2024.
(În funcție de școală, pot fi solicitate și alte documente care să ateste situația financiară a familiei.)
Cum se calculează venitul mediu net pe membru de familie
Se iau în considerare toate veniturile realizate de membrii familiei, inclusiv indemnizații de șomaj, alocații, burse pentru elevi și studenți, chirii și alte venituri legale.
Pachetul de rechizite
Pachetul de rechizite pentru clasa pregătitoare a inclus în anii anteriori: caiete, creioane, penar, acuarele, pensule, plastilină, lipici, ghiozdan și alte materiale necesare.
În termen de 15 zile de la începutul anului școlar, directorii școlilor vor stabili și publica lista elevilor care vor primi aceste rechizite.