CJ Alba a demarat deja lucrările la podul peste Mureș la Ciumbrud, de data aceasta lucrări ample, inclusiv la infrastructura acestuia. Cu o vechime de peste 60 de ani, podul devenise nesigur traficului auto, în urma infiltrațiilor și a degradării evidente.
Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba a declarat în acest sens: “Așa cum am promis, am început lucrările de consolidare a podului de peste Râul Mureș, aflat între localitățile Aiud și Ciumbrud, pe DJ 107 E, la km 3 + 895. Sunt primele lucrări ample executate în istoria de peste 60 de ani a podului, până în acest moment intervenindu-se doar pentru întreținerea curentă și periodică a acestui obiectiv de infrastructură.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 3,80 milioane lei, sursa de finanțare fiind bugetul propriu al Consiliului Județean Alba.
În urma expertizei tehnice au fost constatate o serie de deficiențe, cum ar fi: infiltrații; deteriorarea stratului de acoperire, tencuielii, a lisei de parapet și a parapetului pietonal din beton; crăpături și fisuri apărute de-a lungul timpului; lipsa dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație. Acestea au făcut ca traficul auto și pietonal să nu se desfășoare în condiții de siguranță, de aceea, prin proiect se intervine pentru refacerea infrastructurii: se execută reparații la grinzi, antretoaze și placa dintre grinzi și se realizează o placă de suprabetonare din beton armat. Totodată, pe lângă calea de rulare auto, se realizează trotuare pentru pietoni și sunt montați parapeți metalici pietonali și direcționali. Rampele de acces sunt refăcute, toate suprafeţele expuse anticoroziv sunt protejate, se execută scări de acces în albie și se intervine pentru decolmatarea şi reprofilarea albiei râului în zona podului.
În ceea ce privește conductele de gaz şi apă, acestea sunt relocate în afara zonelor circulabile, asigurându-se inclusiv soluţii tehnice aprobate/ avizate de deţinătorii acestora, acolo unde sunt solicitate. Totodată, pentru celelalte utilități (curent, telefonie, fibră optică, etc.), în betonul din trotuare sunt prevăzute câte 4 țevi din PVC”.
Lucrările vor dura aproximativ 12 luni, timp în care sunt instituite restricții de circulație pe pod, traficul greu fiind deviat, la nevoie, pe ruta ocolitoare Aiud – Unirea – Ocna Mureş – Vama Seacă – Ciumbrud.