Primăria Municipiului Aiud a organizat o nouă întâlnire cu executantul lucrării de extindere și modernizare a magistralei de apă de pe strada Tudor Vladimirescu, în urma unor întârzieri tehnice apărute în procesul de testare a presiunii.
În cadrul întâlnirii, autoritățile locale au subliniat cu fermitate obligațiile constructorului, care includ întreținerea drumului pe toată durata lucrărilor, menținerea unui mediu curat și sigur în zona șantierului. De asemenea, refacerea amplasamentului la starea inițială după finalizarea intervenției și asigurarea unui carosabil practicabil, pentru a minimiza disconfortul resimțit de locuitori.
Primăria atenționează că, în cazul în care aceste obligații nu sunt respectate, vor fi aplicate sancțiuni corespunzătoare. De asemenea, oficialii municipali dau asigurări că se depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările într-un timp cât mai scurt.


