Bărbat din Câmpeni cercetat penal după ce și-a agresat și amenințat cu moartea concubina

- Din Judet - iulie 8, 2021
alba
Distribuie

La data de 7 iulie 2021, în jurul orei 19.30, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Dealu Coapsei, localitate componentă a orașului Câmpeni, are loc un scandal.

Polițiștii deplasați la fața locului, au constatat că, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în contextul unor discuții contradictorii avute cu concubina sa, ar fi agresat-o și i-ar fi amenințat, cu moartea, pe membrii familiei, care au intervenit pentru a aplana conflictul.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de victime, au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și amenințare.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU