Beat la volan: Un albaiulian de 46 de ani a fost prins conducând mașina având o alcoolemie de 1,26 la mie

- Din Judet - februarie 10, 2023
Distribuie

Joi, 9 februarie 2023, în jurul orei 18,30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au depistat un bărbat de 46 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 74, între localitățile Meteș și Tăuți, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparat fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.