COMUNICAT DE PRESĂ
Miercuri, 25.08.2021, am fost convocat de către președintele Comisiei de Studii, Prognoze Economico-Sociale, Buget și Finanțe, la ședință, pentru a discuta proiectul de hotărâre nr. 247 din 24.08.2021, inițiat de către Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, în care cere Consiliului Local Sebeș, să aprobe „contractarea de servicii de avocatură de asistență și reprezentare a Consiliului Local a municipiului Sebeș și a primarului Municipiului Sebeș, în toate litigiile ce se pot ivi cu privire la eliberarea din funcție a viceprimarului Municipiului Sebeș, Adrian Bogdan și alegerea în funcție a viceprimarului Dorin Albu, precum și căile de atac”.
Stimați cetățeni, vă întreb pe dumneavoastră, sunteți de acord ca primarul să cheltuie banii publici în procesul ce, posibil, va urma?
De ce în instanță nu pot răspunde juriștii Primăriei? Tot acești juriști au semnat și rapoartele de specialitate prin care viceprimarul a fost demis. De ce acum nu își asumă ce au semnat?
Dacă primarul se simte ”curat” în privința eliberării din funcție a viceprimarului Bogdan, de ce are nevoie de avocați?
Este normal ca locuitorii din Sebeș să plătească pentru răfuielile politice ale PNL?
Și va mai întreb ceva, stimați cetățeni…
Cât mai aveți de gând sa suportați acesta bătaie de joc constantă?
Consilier local PSD Sebeș, Blaga Lucian