Călin Gheorghe Matieș:”Domnule primar, albaiulienii au întotdeauna dreptate, iar politicul este în folosul cetățeanului!”

- Politice - februarie 16, 2022
Distribuie

Dreptul la replică pe care Gabriel Pleșa mi l-a dat nu aduce soluții, nu ține loc de parcare și nu rezolvă, în nici un fel, problemele oamenilor din cartierul Tolstoi. În schimb, în acest răstimp, aceleași nemulțumiri mi-au fost semnalate de către locuitori de pe strada Livezii. Aceștia, la fel ca cei din Tolstoi, au transmis primăriei o petiție prin care au solicitat eliminarea restricției de oprire a autoturismelor în contextul lipsei locurilor de parcare. Mai mult, pe strada Livezii își desfășoară activitatea câteva firme și un cabinet medical care nu pot funcționa în bune condiții fără locuri de parcare. Nemulțumirile de aici sunt mai vechi, dar au rămas nerezolvate.

A lua decizii înainte de a găsi soluții e similar cu a pune carul înaintea boilor. Răspunsurile evazive, lipsite de fundament, logică și coerență nu îi mulțumesc pe oameni, domnule primar, și ar fi fost mai util ca în acest timp să ieșiți pe stradă, să îi ascultați, deoarece ei au tot timpul informații, idei, soluții și dreptate!

Atacându-mă după ce am prezentat public o problemă a albaiulienilor, despre care ați fost informat însă nu ați acționat, este ca și când vă răzvrătiți împotriva lor. Nu ați ascultat niciodată soluțiile bune date de consilierii municipali ai PSD, pe tema locurilor de parcare, cum observ ca nu le ascultați nici pe ale mele. Permiteți parcarea autoturismelor în zonele în care își desfășoară activitatea micile afaceri locale, împovărate oricum de taxe și impozite, dacă nu vreți să le ”omorâți”!

În Alba Iulia – la fel ca în orice alt municipiu – numărul mașinilor înmatriculate nu a crescut peste noapte, ci constant, chiar în timpul în care ați deținut funcția de viceprimar. Sunt dispus să vin oricând cu dumneavoastră, în Tolstoi sau pe Livezii, pentru a vorbi cu oamenii și pentru a găsi cele mai bune soluții, în fiecare caz în parte.

Albaiulienii vor sa le rezolvam problemele, nu dispute politice. Citiți sesizările oamenilor pe care le atașez acestei postări (însoțite de petiții și răspunsurile pe care le-ați transmis). Sunt zeci de familii nemulțumite! Nu mai trimiteți Poliția Locală să îi amendeze până nu clarificați situațiile și până nu îi primiți în audiențe pe cei care le-au solicitat!

Senator PSD Alba

Călin Gheorghe Matieș

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU