Calitatea aerului în Petrești: Nivel extrem de rău, conform măsurătorilor oficiale ale Primariei Sebes

- Actualitate - februarie 28, 2025

Calitatea aerului în Petrești: Nivel extrem de rău, conform măsurătorilor oficiale ale Primariei Sebes

Petrești, localitate parte a Sebesului se confruntă cu o situație alarmantă privind calitatea aerului. Potrivit graficului oferit de Laboratorul de Măsurare a Calității Aerului al municipiului Sebeș, stația de monitorizare amplasată în curtea grădiniței din Petrești a indicat, pe 26 februarie 2025, un nivel extrem de rău al aerului.

Datele arată că particulele în suspensie depășesc limitele legale admise. Măsurătorile realizate în Sebeș prin rețeaua de monitorizare a aerului, nu au înregistrat valori atât de ridicate spre deosebire de Petrești. Analiza datelor colectate de autolaboratoarele existente confirmă că aerul din Petrești este mai poluat decât cel din Sebeș.

Jurnaliștii de la Radio Hit FM au trimis solicitări către două fabrici din zonă, Elis Pavaje si Pehart, pentru a obține un punct de vedere oficial referitor la pulberile in suspensie emanate. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce apar noi reacții.

Aceste măsurători nu sunt făcute de APM și nu sunt confirmate de autoritățile de mediu. Măsurătorile realizate de Primăria Sebeș sunt doar informative.

Service camioane
Distribuie
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU