FEATURED
FEATURED
FEATURED
Evenimente din tot judetul
Patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia s-a îmbogățit în anul 2023 prin descoperirea unui nou depozit de bronzuri pe raza comunei Hopârta (jud. Alba). Acesta se afla într-o zonă bogată în astfel de descoperiri, atât numeric cât și cantitativ. Trebuie să menționăm că, din apropierea exploatărilor salinifere de la Ocna Mureș, provin două […]
Marți, 11 aprilie, la sediul Primăriei Alba Iulia va avea loc conferința de deschidere a proiectului „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății / C.R.E.A.T.E!“., implementat în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia și organizația DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST (Norvegia). Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Programul RO-CULTURA este implementat […]
Istoria unei comunități este strâns legată de moștenirea culturală transmisă urmașilor, fie că ne referim la istoriografie sau efectiv la istoria palpabilă reprezentată prin monumente, privite la rândul lor drept „documente”. Viaţa spirituală înfăţişează de fiecare dată un segment al societăţii care ajunge de-a lungul timpului oglinda identităţii unei anumite comunităţi, credința jucând un rol […]
Pilotul Mihai Leu a fost perezent miercuri, 29 martie, în Cetatea bastionară de la Alba Iulia, pentru o ședință foto. Fostul campion la box, actual pilot de raliu, a venit cu mașina sa, un Ferrari 458 Challenge. Sportivul a făcut numeroase fotografii în zonele celei mai căutate de turiști: Poarta a III-a a Cetății, Muzeul […]
Elevii claselor a XII-a și a XI-a au susținut astăzi a doua probă scrisă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, proba obligatorie a profilului – matematică. O probă care te provoacă să sintetizezi toate cunoștințele asimilate în anii de liceu într-un singur test, să abordezi fiecare enunț cu atenție, iar fiecare exercițiu să fie redactat […]
Atras de studiul științific al limbajului, elevul plutonier David Țepeș (clasa a XII-a) continuă să obțină performanță în domeniul de care se simte apropiat, lingvistica. David s-a calificat pentru a treia oară la faza națională a Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus”. Cu un palmares impresionant, o medalie de bronz obținută la Olimpiada de Lingvistică Asia […]
Elevul caporal Flavius Taflan (clasa a X-a) a reușit să se califice pentru al doilea an consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Această limbă internațională, cu o istorie lungă în diplomație, comerț, literatură sau știință, a devenit o pasiune pentru Flavius, care își propune să își aprofundeze cunoștințele și să obțină performanțe […]
Luni, 27 martie 2023, de la ora 17.00, sunteți invitați la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în Sala de lectură, pentru o nouă întâlnire muzical-creativă, în cadrul proiectului „Poezii pe șase corzi”. Cu sau fără chitară, sunteți la fel de bine primiți în rândurile celor care vor cânta, recita și, în cele din urmă, vor […]
Vineri, 24 martie, ora 18.00. la Galeria de Artă ale Municipiului Alba Iulia va avea loc Expoziția aniversară Aurel Sârbu 70. Curatorul expoziției este Ana Pantea, artist plastic. Aurel Sârbu s-a născut la 24 aprilie 1953, la Boz, județul Alba. Aurel Sârbu a absolvit Institutul de Arte Plastice și Decorative „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, […]
Într-un meci disputat la Târgu Mureș, echipa din Mica Romă s-a impus cu 3-1, după ce în turul desfășurat la Târgoviște blăjencele au câștigat cu 3-0. Scorul manșei secunde: Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște 3-1 (25-21, 25-23, 19-25, 25-20) Elevele pregătite de Stevan Ljubičić vor disputa cea de-a patra finală europeană, după Liga Campionilor […]