FEATURED
FEATURED
FEATURED
FEATURED
FEATURED
informatii politice din judetul alba
Amenajarea unei noi pârtii de schi în Apuseni, aproape de cele două din Arieșeni, este un obiectiv de interes național, nu doar județean, care ar contribui decisiv la revitalizarea turismului în una dintre cele mai frumoase zone montane din România, afirmă președintele interimar al PSD Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț. ”Zona Munților Apuseni este frecventată atât […]
Luni după amiază, la dezbaterile din Parlament pe tema bugetului de stat pe anul 2021, în timp ce vorbea premierul Florin Cîțu, parlamentari social-democraţi au adus trei păpuşi din plastic la prezidiul unde se aflau premierul și preşedinţii Camerei şi Senatului, Ludovic Orban şi Anca Dragu. Asta în semn de protest privind respingerea amendamentului PSD […]
”Locuitorii județului Alba urmăresc cu dezamăgire, în ultimele zile, relatările din presa locală privind presupuse neînțelegeri din interiorul USR – PLUS Alba. Mesaje publice, conferințe de presă, reacții pe grupurile interne de comunicare, toate aceste lucruri au determinat o agitație în rândul membrilor USR și PLUS. Până acum, am încercat să reacționez cât mai puțin, […]
„Alti primari au făcut ce trebuie. Asta e diferența între vorbe și fapte.” „Din cate imi aduc aminte si Sebesul a votat consistent la Alegerile parlamentare. Probabil s-a uitat” Ultimele realizări ale deputatului Florin Roman cu privire la Legea Bugetului de stat pe 2021 au fost taxate foarte dur de unul dintre primarii importanți și foarte influenți […]
Am depus peste 60 de amendamente asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, pentru realizarea unor investiții prioritare în județul Alba, în domenii precum infrastructură rutieră, educație, sănătate, alimentare cu apă, eficiență energetică, iluminat public, îngrijirea persoanelor vârstnice, sport, turism și cultură. Așa cum am promis în campania electorală îmi doresc să […]
*Florin Roman – 5 proiecte majore aprobate; ceilalți au punctat doar la capitolul artistic. Și încă unii nici acolo! *Podul Minciunilor” din Blaj (F. Roman), mai tare decât dotarea spitalelor din România cu sisteme anti-incendiu (C.Matieș)! *Încăierare pe Legea porcului: lupta lui Matieș, laurii lui D.Rusu (AUR) Lupta pentru a atrage cât mai multe proiecte […]
În urmă cu două săptămâni, am transmis o adresă către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin intermediul căreia am solicitat specificarea termenului de efectuare a plăților către persoanele fizice și juridice care au fost expropriate pentru cauză de utilitate publică în vederea construcției Autostrăzii Sebeș-Turda și care încă nu au primit despăgubirile aferente, […]
Consilierii locali din Alba Iulia au votat în ședința de vineri pentru mandatarea primarului Gabriel Pleșa să semneze noul contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate cu STP. Au fost 11 voturi pentru. S-a remarcat votul pentru, alături de aleșii locali PNL, al consilierilor locali PLUS Sergiu […]
Parlamentul României a început dezbaterile pe bugetul de stat propus pentru acest an de Guvern, în proiect fiind incluse sume importante pentru județul Alba. Bugetul pentru 2021 este configurat cu responsabilitate, fiind axat pe susținerea investițiilor și pregătirea economiei românești pentru a putea face față provocărilor și șocurilor viitoare, generate de pandemie. Este astfel un buget […]
Solicit Primăriei municipiului Alba Iulia și Societății de Transport Public să-și rezolve conflictele fără să fie afectați, în vreun fel, albaiulienii care obișnuiesc să se deplaseze cu autobuzul, iar elevii, studenții și pensionarii să beneficieze în continuare de gratuitate, așa cum prevede legea și contractul încheiat între cele două părți, afirmă Alin Stanciu, consilier local […]