Pentru cei mai mulți dintre locuitorii județului Alba, ploile sunt motiv de bucurie. Nu și dacă ne uităm în facturile pe care le primim de la SC APA CTTA lună de lună. Și asta pentru că în județul Alba, ca în majoritatea celorlalte județe, APA DE PLOAIE este aproape la fel de scumpă ca și apa reziduală.
Ce plătim în facturile noastre?
La acest moment, toți cei racordați la sistemul de alimentare cu apă și canal au practic 3 servicii de achitat. Unii chiar 4: apa curentă (apa care curge la robinete și la toaletă), apa reziduală (apa uzată care merge în canalizare), apa pluvială sau meteorică (apa rezultată din ploi și ninsori) și pierderile (apa care se pierde în sistemul de aducțiune a apei).
Iar dacă despre apa curentă și canalizare lucrurile sunt aproape clare (nu e neapărat ca tot ce curge la robinet să ajungă în canal, mai ales că românii gătesc folosind apa, iar gastronomia românească are câteva zeci de feluri de ciorbe– sic), celelalte două rubrici deși sunt nedrepte pentru utilizatorii finali, sunt surse imense de venit PE NEDREPT pentru operatorii de apă!
Gurile rele pot spune că practic așa se fac primele și sporurile “babane” la orice operator de apă din țară, iar APA CTTA în mod evident nu putea face excepție. Nici la prime babane, dar nici la hoția perfectă, acoperită de un vid legislativ semi-perfect.
Scurt istoric și argument logic
De ce totuși noi, locuitorii județului Alba plătim “apa de ploaie”? Pentru că nimănui nu îi pasă la modul real de corectitudinea unei relații dintre statul român și cetățenii lui, iar mergând în detaliu la nivelul județului: pentru că băieții deștepți care conduc destinele APA CTTA ne storc de tot ce pot, cât mai bine și cât mai mult!
Dar să o luăm cu începutul:
„Taxa pe apa de ploaie”, incorect şi impropriu numită „apă meteorică”, reprezintă de fapt tariful pentru un serviciu distinct prestat de firmele de utilități pentru colectarea, transportul şi epurarea apelor meteorice (provenite din precipitații: ploi, ninsori, grindină). Evident, nimeni din cadrul APA CTTA sau orice alt operator de apă și canal din țară nu va fi în stare vreodată transforme în mod real ninsoarea și grindina în mc de apă pluvială!!! Chiar și așa, noi plătim indiferent de realitățile chimice…
Mai mult decât atât, apa de ploaie nu este cuantificată la acest moment în nici un fel, adică nimeni nu știe exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă, astfel încât, BAZA DE IMPUNERE ESTE ILEGALĂ, iar aceasta taxă, pe cale de consecință, nu ar fi trebuit plătită NICIODATĂ pe raza țării numită, România !
S-a ajuns la situația ilară ca în unele locuri din țară, apa pluvială să reprezinte între 10% și 20% din factura totală la apă-canal, funcție de operatorul zonal.
În plus, prin contractele de prestări servicii între operator şi client, atât alimentarea cu apă cât și canalizarea apelor menajere sunt cuantificate la limita de proprietate. Deci clientul primește de la operatorul regional serviciile de la rețelele centrale în rețelele proprii. Atât rețeaua de alimentare cu apă cât şi rețeaua de canalizare a unei gospodarii (sau bloc de locuinţe) are o legătură directă cu rețeaua de canalizare a operatorului.
Doar că apa de ploaie se scurge pe stradă în rețelele de scurgere a apelor care aparțin localităților. Responsabilitatea ca aceste rețele de scurgere a apei pluviale să nu se intersecteze cu rețeaua de canalizare a operatorului regional aparțin autorităților locale.
Mai pe românește, proprietarul de drept al rețelelor de apă și canal este UAT-ul localității, niciodată persoanele fizice. Prin urmare, în cel mai fericit caz, apele pluviale ar trebui facturate direct primăriilor, nu persoanelor fizice sau juridice în județul Alba!
Apele pluviale – plătite în Alba, deși au fost eliminate de Parlamentul României!
Mai ciudat este că în încercarea de a face o oarecare dreptate, Parlamentul României a încercat să legifereze și să îndrepte o hoție care se petrece la acest moment la nivelul întregii țări.
Legea nr.241/22.06.2006 – Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, este cea în baza căreia se facturează serviciul de alimentare și colectare apă pentru orice utilizator casnic sau economic. Încă din luna iulie 2018, Camera Deputaților ca for decizional a adoptat completarea art.31 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. La inițiativa unor deputați PNL, au fost introduse două noi alineate care arată că „autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pot adopta hotărâri pentru scutirea populației de la plata colectării, transportului, epurării și evacuării apelor pluviale cu suportarea din bugetul local, în limita disponibilităților a sumelor alocate cu această destinație“.
Mai pe românește, încă din luna iulie 2018 orice primărie din județul Alba ar fi putut îndrepta o stare de ilegalitate la care sunt supuși toți cetățenii județului Alba, unde apa de ploaie este taxată în mod ilegal și mai ales imoral!
Mergând mai departe însă, Guvernul României elaborează OUG 114/2018, prin care au fost abrogate art.23 și 24 din legea 241/2006, iar din luna ianuarie 2019 practic în toată țara apa de ploaie ar fi putut sau ar fi trebuit să NU MAI FIE TAXATĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI!
Ce se întâmplă acum? În articolele viitoare!!!
PS: Astăzi redacția noastră a făcut mai multe cereri oficiale către toți cei implicați în acest proces de eliminare a unei nedreptăți la nivelul județului Alba!