Marți, 20 iulie, doamna Noja Paladia din Suseni- Râul Mic care a împlinit venerabila vârstă de 106 ani, a fost vizitată de primarul orașului Cugir, Adrian Teban, care i-a adus un aranjament floral, un tort și o diplomă din partea administrației locale.
La 106 ani, Noja Paladia este nu doar cel mai longeviv locuitor al orașului Cugir, ci și cel mai în vârstă om din județul Alba.
“A fost o bucurie să fiu alături de doamna Noja la cei 106 ani, o vârstă impresionantă și o dovadă a unei vieți cumpătate și a unei gândiri pozitive. Ca primar, am avut câteva ocazii să fiu alături de cugireni care au ajuns sau au depășit venerabila vârstă de 100 de ani, dar doamna Noja este cea mai vârstnică sărbătorită de până acum. Gândurile noastre bune se îndreaptă către domnia sa și familia care-i este alături”, a declarat primarul Cugirului, Adrian Teban.