Centrul pentru Politici Locale, alături de comunitățile locale în lupta cu virusul necruțător

- Social - decembrie 20, 2020
Distribuie

Centrul pentru Politici Locale (CPL), asociația care a coordonat mai multe manifestări dedicate Centenarului și care în acest moment este implicată în refacerea și reconstrucția zonelor miniere abandonate și ecologizarea terenurilor afectate în urma închiderii exploatărilor miniere, continuă demersurile de ajutare a comunităților cu materiale sanitare și echipamente de protecție. Suntem alături de comunitățile locale, deoarece în spatele acestora se află oamenii, care trebuie sprijiniți în actualul context pandemic.  

De la începutul evoluției pandemiei de COVID-19 și până în prezent, Centrul pentru Politici Locale a sprijinit, prin acte de donație, cu materiale sanitare, dispozitive medicale, echipamente de protecție și dezinfectanți, zeci de instituții publice și private, inclusiv unități sanitare și de învățământ, din județele Alba și Hunedoara. O atenție deosebită a fost acordată unităților administrativ-teritoriale cu posibilități financiare reduse. 

„În aceste vremuri, extrem de dificile, oamenii trebuie să simtă că există alți oameni alături de ei. Donarea unei măști și purtarea ei îi ajută pe oameni fizic, să nu se îmbolnăvească, dar gestul în sine îi ajută psihic, ceea ce este la fel de important. Actele de donație au fost făcute din solidaritate. Apropierea față de semenii noștri este extrem de importantă, iar fiecare ajutor contează. 

Centrul pentru Politici Locale dorește să le mulțumească, cu această ocazie, tuturor colaboratorilor și voluntarilor, fără care astfel de acțiuni nu ar fi fost posibile. Cu sprijinul partenerilor vom continua distribuirea acestor materiale, cu scopul de a preveni răspândirea îmbolnăvirilor. 

Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, transmitem tuturor să primească Nașterea Domnului cu credință și seninătate, iar Noul An cu încredere și speranță. Transmitem tuturor să respecte măsurile sanitare de protecție și să nu ezite să ne contacteze în cazul în care consideră că le putem fi de ajutor!”, a transmis secretarul general al Asociației Centrul pentru Politici Locale, Ofelia Crişan.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU