Cinci regiuni ale Italiei intră în CARANTINĂ!

- Externe - noiembrie 4, 2020
italia
Distribuie

În urma unui decret semnat de premierul Giuseppe Conte, începând din 5 noiembrie, cinci regiuni ale Italiei intră în lockdown până în 3 decembrie.

Regiunile vizate sunt Lombardia, Piemonte, Tirolul de Sud, Valle d’Aosta și Calabria.

Decretul menționat conține reguli valabile pentru întreg teritoriul național, dar și reguli care se vor aplica la nivel regional.

Regulile valabile în toată Italia:

– limitarea circulației după ora 22

– autocertificarea pentru cei care ies din casă după ora 22.00

– închiderea muzeelor și expozițiilor;

– școală la distanță 100% pentru licee, pentru școlile elementare și gimnaziale și pentru serviciile de îngrijire a copiilor activitatea se va face în prezență, dar cu folosirea obligatorie a măștilor (cu excepția copiilor sub 6 ani).Până acum, elevii își puteau da jos masca în timpul orelor, dacă nu se apropiau unii de alții.

– magazinele mari și medii se închid în zilele de sărbătoare și înainte de sărbători, cu excepția farmaciilor, a magazinelor alimentare, a tutunelor și a chioșcurilor de ziare

– transportul public se poate folosi la o capacitate de 50%

– închiderea barurilor și restaurantelor la ora 18:00, cu posibilitatea de a rămâne deschise pentru prânzul de duminică

– suspendarea preselecției și a probelor scrise la concursurile de angajare publice și private

– închiderea zonelor de pariuri și jocuri în baruri

Reguli pentru regiunile care sunt plasate într-un scenariu de severitate maximă și cu un nivel ridicat de risc (roșu sau de nivelul 4):

– este interzisă circulația în și din regiune, precum și pe teritoriul propriu-zis (cu excepția urgențelor)

– magazinele se închid, cu excepția celor alimentare, farmaciilor, chioșcurilor de ziare

– piețele nealimentare se închid

– activitatea de baruri, pub-uri, restaurante, patiserii este închisă: este permisă doar livrarea la domiciliu

– activitățile sportive se suspendă. Sunt premise plimbările lângă casă, cu respectarea distanțării de cel puțin un metru și cu obligația purtării măștii

De asemenea, sunt premise activităților sportive exclusiv în aer liber și individual

Educația se desfășoară față în față în grădinițe, școli elementare și gimnaziale.

Reguli pentru regiunile situate într-un scenariu intermediar (portocaliu sau de nivelul 3)

-circulația în și în afara regiunii va fi interzisă (cu excepția nevoilor de muncă, sănătate și urgență).

– este permisă circulația strict necesară către școală și înapoi

– orice deplasare către o altă localitate, alta decât cea de reședință, va fi interzisă, cu excepția nevoilor dovedite de muncă sau de studiu, din motive de sănătate

– este permisă livrarea alimentelor acasă, la pachet

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU