Începând cu data de 23 noiembrie, persoanele care vor intra în Spania din țările cu risc epidemiologic ridicat vor trebui să prezinte un test PCR negativ pentru noul Coronavirus.
Testul va trebui făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul spaniol. La sosirea în Regatul Spaniei, autorităţile le pot solicita călătorilor dovada în original a testului PCR (în format digital sau pe hârtie), document care trebuie să fie redactat în limba spaniolă sau engleză, să cuprindă numele şi prenumele călătorului, datele documentului de identitate naţional sau ale paşaportului cu care se va legitima, data realizării testului, datele unităţii medicale care a realizat testul şi rezultatul negativ al testului.
România se află pe lista autorităților spaniole a țărilor cu risc ridicat de transmitere a noului coronavirus. MAE informează că lista se actualizează la fiecare 15 zile şi poate fi găsită pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii spaniol (https://www.mscbs.gob.es/) cu şapte zile anterior intrării în vigoare, pentru a permite informarea din timp a călătorilor.
Persoanele care călătoresc în Spania trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, și formularul privind starea de sănătate prin intermediul aplicaţiei Spain Travel Health (SpTH) sau al paginii de internet www.spth.gob.es. Ulterior completării formularului, va fi generat un cod unic QR de sănătate care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul de destinaţie/punctele de control ale frontierei. Având în vedere noile condiţii, formularul va include o rubrică suplimentară privind rezultatul testului PCR pentru Covid-19.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie numerele de telefon de urgenţă ale: Ambasadei României la Madrid: 0034 669.362.202, Consulatului General al României la Barcelona: +34 661 547 853, Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169, Consulatului General al României la Bilbao: +34 608 956 278, Consulatului României la Castellon de la Plana, Consulatului României la Ciudad Real: +34 609 513 790, Consulatului României la Zaragoza: +34 663 814 474 şi al Consulatului României la Almeria: +34 682 733 408.
De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51930, http://madrid.mae.ro şi http://www.mae.ro/ şi informarea temeinică anterior deplasărilor în Regatul Spaniei.