La data de 20 septembrie 2021, polițiștii rutieri din Alba Iulia soluționat un accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe șoseaua ocolitoare a municipiului Alba Iulia.
Un tânăr de 22 de ani, din Alba Iulia, nu ar fi păstrat distanța față de un autoturism care circula în fața sa, întrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul, care circula în același sens.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul care a provocat accidentul avea permisul de conducere reținut.
Față de acesta a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.