Consilierii PSD, locali și județeni, susțin construirea unui bazin de înot la Sebeș

- Politice - aprilie 1, 2021
psd
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Consilierii locali ai PSD Sebeș și consilierii județeni social-democrați susțin construirea unui bazin de înot în parcul Arini și sunt pentru aprobarea demersurilor care vizează parteneriatul între administrația locală și Consiliul Județean în vederea realizării acestui obiectiv.

Astfel, la ședințele de Consiliu Județean Alba și Consiliu Local Sebeș, din luna martie, toți consilierii județeni și locali ai PSD au votat pentru aprobarea proiectelor de hotărâre ce prevăd transmiterea terenului și imobilului unde va fi construit bazinul de înot, din domeniul public al municipiului Sebeș, în domeniul public al județului Alba.

”Toți consilierii locali și județeni social-democrați, din Alba, susțin toate investițiile care vizează dezvoltarea comunităților locale, creșterea calității vieții și asigurarea unui trai mai bun pentru cetățeni. Fie că vorbim de educație, sănătate, infrastructură rutieră, sport sau agrement, susținem tot ce e în folosul oamenilor și nu avem orgolii politice de niciun fel”, a spus Radu Tuhuț, președinte interimar al PSD Alba.

”Niciodată consilierii locali PSD din Sebeș nu s-au opus investițiilor care sunt în folosul oamenilor. Chiar din contră, am venit cu soluții la probleme și idei pentru dezvoltare. Ne-am opus, însă, de fiecare dată, cheltuirii iresponsabile a banului public. Sebeșul este un municipiu cu un potențial imens de creștere continuă și chiar dacă are un buget generos fiecare ban trebuie chibzuit. Localnicii au nevoie de un bazin modern de înot și vom susține în continuare acest proiect”, a spus Radu Cristian, consilier local PSD Sebeș.

”Consilierii județeni ai PSD sprijină toate investițiile pentru tineret, care încurajează practicarea sportului și petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și constructiv. Ceea ce ne dorim noi este ca toate unitățile administrativ-teritoriale să beneficieze, în mod echidistant, de banii de la Consiliul Județean, iar culoarea politică să nu fie criteriul de selecție”, a spus Corneliu Mureșan, consilier județean PSD Alba.

Această investiție este de interes și pentru locuitorii comunelor din apropierea municipiului Sebeș. Consilierii social-democrați se vor implica astfel încât proiectul să se deruleze în bune condiții și cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU