Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Premergător Anului Nou, acţiunile au fost intensificate.
Sub coordonarea Instituţiei Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acţiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activităţile desfăşurate au participat 215 poliţişti şi poliţişti locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituţii cu atribuţii în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus şi au fost controlate 104 societăţi comerciale/ persoane fizice autorizate, 91 de mijloace de transport din care 66 mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 1.925 persoane. De asemenea, au fost verificate 100 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane şi alte spaţii de cazare.
Echipele de control au depistat şi sancţionat 79 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală. Au fost aplicate amenzi în valoare de 2.500 de lei.
De exemplu, cu ocazia unei acţiuni punctuale, organizată la Blaj, au fost legitimate 223 de persoane şi au fost depistate 16 care nu respectau regulile de protecţie sanitară.
La Alba Iulia, au fost verificate 54 de mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 319 persoane. Au fost depistate şi sancţionate 13 persoane care nu au respectat normele de protecţie sanitară.
Acţiunile de control vor continua, la nivelul întregului judeţ, scopul acestora fiind de a limita răspândirea infecţiei cu noul coronavirus.
”Stimaţi cetăţeni, este important să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba.