Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 263 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 103 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 134 de mijloace de transport, din care 52 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.128 de persoane. De asemenea, au fost verificate 111 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 83 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și trei care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Alba Iulia, au fost legitimate 266 de persoane, au fost verificate 151 de autovehicule și au fost aplicate 10 sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
La Sebeș, polițiștii au verificat 30 de autovehicule și au depistat 6 persoane care nu au respectat regulile de protecție sanitară.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Acțiunile de control vor continua.