Coronavirus: Noua tulpină din Marea Britanie, confirmată în România

- Sanatate - ianuarie 8, 2021
virus
Distribuie

Noua tulpină de coronavirus cu transmisibilitate crescută care a fost descoperită în Marea Britanie a fost confirmată în România la o femeie în vârstă de 27 de ani, din Giurgiu, informează Ministerul Sănătăţii.

Una dintre tulpinile SARS-CoV-2 secvenţiate în perioada 5-8 ianuarie 2021 la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balş” se incadrează în varianta cu transmisibilitate crescută B.1.1.7 descrisă in Marea Britanie.

În perioada următoare va continua supravegherea prin epidemiologie moleculară a cazurilor suspecte.

Pacienta în vârstă de 27 ani este în stare clinică foarte bună, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie conform metodologiei în vigoare”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Instituția subliniază că, având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu campania naţională de vaccinare, măsurile de protecţie rămân la fel de importante: purtarea corectă a măştii de protecţie, evitarea aglomeraţiilor, distanţarea socială şi igiena mâinilor. 

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU