Bomba cu ceas a sistemului medical a explodat din nou la Aiud!
O femeie de 41 de ani, mamă a trei copii minori s-a dus la Spitalul Municipal Aiud pe picioarele ei și s-a întors acasă în sicriu!
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că femeia a fost internată pe secția de ginecologie a spitalului, urmând să fie operată. Mai târziu fost anesteziată, moment în care a intrat în stop cardiorespirator, fără a mai răspunde la resuscitare.
Anestezistei i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Astăzi, după ce am participat la serviciul de inmormantare al femeii de 41 ani și am văzut durerea familiei, mi-am pus câteva întrebări:
-Oare când se va termina odată cu angajările “pe pile” din sistemul medical?
-Oare când vor înceta numirile în funcții de conducere (manager) doar pe baza carnetului de membru de partid?
-Oare când vom vedea că Spitalul, Școlile, Cultura, vor fi conduse de profesioniști, oameni consacrați și competenti, și nu de către “numiți” printr-un “concurs“ dinainte aranjat?
În ultimii ani s-a corupt până și ideea de CONCURS!
Corupția ucide și din păcate lasă victime!
Profesioniștii, specialiștii și tinerii cu studii superioare stau deoparte resemnați sau pleacă din oras SCÂRBIȚI, pentru ca la “concurs” câștigă întotdeauna doar cei care fac parte din “partidul mult iubit“!
Din an în an populația scade, mulți oameni emigrează sau fac naveta în alte orașe pentru că nu avem locuri de muncă bine plătite, orașul este trist și gol, puterea de cumpărare este slabă și devine tot mai greu să trăiești într-un oraș total politizat, mai ales dacă nu faci parte din gașca “conducătorului mult iubit“!
-Oare aceasta este “calea cea dreaptă” și “o administrația de nota 10” așa cum ni s-a promis în urma cu câțiva ani ???
Ciprian Bogdan
(Așteptăm și un punct de vedere din partea Primăriei Aiud după decesul femeii de 41 de ani, petrecut la spitalul aiudean)