Poveste greu de descâlcit azi în finala de la sol. Explicațiile încă sunt căutate la partea de arbitraj. Ana a concurat prima dintre românce și cu un exercițiu interpretat, curat, cu o singură ieșire din covor, a primit 13.700, cu o dificultate de 5.8 puncte. Nimic de contestat, nimic de comentat.
Între timp, Andrade, cu 14.166, conducea în clasament.
Simone Biles, care a dat semne de pământean încă de la bârnă, aparat la care a ratat, a început exercițiul de la sol cu multă energie și a ieșit din covor la trei dintre cele patru linii. Rezultatul, șase zecimi de penalizare și locul 2, cu 14.133.
Imediat după a urcat Sabrina pe covor. Ratarea de la bârnă părea că nu a lăsat urme. Prima linie, cu tsukahara dublă, sau Silivaș, a fost perfectă. A urmat dublu salt întins legat cu salt înainte și Sabrina s-a străduit pe partea artistică. După o tsukahara și un dublu grupat a închiat cu zâmbet. Arbitrele au văzut ceva ce nu s-a văzut cu ochiul liber din tribune, faptul că Sabrina ar fi plecat dintr-un colț cu piciorul dincolo de linia suprafeței valabile a solului. Nimeni nu a văzut steagul sus, nimeni nu a înțeles nimic atunci când s-a afișat nota, 13.700, cu 0.1 penalizare. Acea zecime a însemnat medalie.
Ana a avut execuția mai mare și nota E face diferența, adică, 7.900 – Sabrina și 8.000 – Ana.
Camelia Voinea a făcut contestație la dificultate. Sabrina a primit doar 5.9 puncte azi.. În competiția de calificare a avut 6.2 la dificultate, în finala pe echipe a avut 6.0 la sol. Contestația se poate face doar la nota D, aceasta a fost respinsă.
Ultima în concurs, Jordan Chiles a schimbat totul. Americanca a avut o problemă după aterizarea primei linii și nu a întors suficient o săritură artistică, kadett. Nota ei, 13.666 o trimitea pe Ana Barbosu pe locul 3. Cu bucuria medaliei, Ana a urcat pe podium cu steagul. În tribune antrenorii olandezi ai echipei României s-au îmbrățișat.
Între timp, antrenoarea americancei a făcut contestație și … surpriză, a fost acceptată. Într-un minut și jumătate lumea s-a schimbat pentru noi. 13.766 însemna bronz pentru Chiles.
Sabrina continua să vocifereze, ”nu am ieșit din covor!”.
Toată lumea cerea explicații. Dacă nota Anei este corectă, Sabrina, cu o zecime în plus avea bronzul. Camelia Voinea a primit stop cadre ale colțurilor de la sol, Sabrina nu a ieșit din covor și nici nu a plecat cu piciorul din afara suprafeței cum se spune.
”După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare”, a declarat Sabrina Maneca-Voinea plângând.
”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine…”, a mai spus gimnasta română.
Ana Barbosu a venit plângând la zona mixtă.
„Mi-este ruşine pentru că am mai şi urcat acolo sus. Îmi pare rău, pentru că aş fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică. A fost… Staţi să-mi aleg cuvintele. A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală… şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe trei m-am gândit că duc din nou România pe podiumul olimpic la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă”, a spus Bărbosu, care fost depăşită de în clasament în urma contestaţiei de americanca Jordan Chiles.
„Sunt dezamăgită de această decizie şi ştiu în inima mea că am făcut tot ce am putut. Ştiu că primul rezultat a fost… Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, dar ce este în inima mea este în inima mea şi vă daţi seama că mi-aş fi dorit mai mult să fie România pe locul trei decât tot America”, a adăugat Bărbosu.
Una peste alta, clasamentul rămâne neschimbat. Andrade e campioană olimpică, Biles are argint iar Chiles, bronz.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român #TeamRomania #COSR #Paris2024 #toțipentru 1
Citește și: