CSM Unirea Alba Iulia va disputa, miercuri, 30 octombrie 2024, de la ora 15:45, primul meci în grupele Cupei României la fotbal, împotriva echipei din prima ligă, Sepsi OSK. Acesta reprezintă un moment important pentru echipă și pentru suporterii săi.
Organizatorii își doresc ca fanii să susțină echipa din primul până în ultimul minut al meciului, contribuind astfel la o atmosferă cât mai electrizantă pe Stadionul Cetate.
„Ne dorim ca suporterii noștri să încurajeze echipa din primul până în ultimul minut și să batem un nou record de audiență pe Stadionul Cetate!”
Biletele de intrare sunt disponibile la prețul general de 40 de lei, iar abonamentele pentru cele trei meciuri din grupă costă 70 de lei. Acestea pot fi achiziționate de la casieria Bazinului Olimpic până în ziua meciului, la ora 12:00.
În ziua meciului, casele de bilete de la Stadionul Cetate vor funcționa începând cu ora 14:00, iar accesul suporterilor pe stadion se va face de la aceeași oră. Abonamentele pentru meciurile din Campionatul Ligii a III-a sunt valabile și pentru meciurile din Cupă. Accesul la tribuna oficială se va face exclusiv pe bază de invitație.
Se atrage atenția că nu este permis accesul pe stadion cu recipiente de plastic sau sticlă, brichete, bagaje voluminoase, obiecte contondente sau alte obiecte periculoase.