Rând pe rând, administraţia locală cugireană încheie contractele de finanţare pentru proiectele accesate cu fonduri europene. În cursul zilei de luni, primarul Adrian Teban a semnat alte două contracte, în valoare totală de 42,5 milioane de lei, care vizează modernizarea a 33 de străzi şi a patru clădiri şcolare.
Potrivit edilului, beneficiarii direcţi ai investiţiilor sunt locuitorii din zonele Râul Mic, Cindeni, Gheorghe Asachi şi George Coşbuc. „Obiectivul nostru major este acela de a creşte calitatea vieţii în oraşul Cugir, iar acest lucru înseamnă inclusiv o infrastructură stradală şi educaţională decentă. Axa prioritară 13 din cadrul POR ne-a oferit oportunitatea de a moderniza cu fonduri externe atât şcolile, cât şi străzile din zonele mai puţin dezvoltate, cum ar fi Râul Mic, Cindeni, Gheorghe Asachi şi George Coşbuc”, a precizat Adrian Teban
În baza proiectului „Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Iosif Pervain” vor fi investiţi 15,4 milioane de lei în reabilitarea și echiparea celor două clădiri ale instituţiei de învăţământ şi în modernizarea străzilor arondate: Ștefan Octavian Iosif, 8 Martie, Zorilor, 1 Iunie, Arieșului, George Enescu, Mihai Eminescu, Scăunel, Simion Bărnuțiu și Bradului (tronsoanele 1 și 2).
Cel de-al doilea proiect, „Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, are o valoare de 27,1 milioane lei şi presupune la rândul său reabilitarea și echiparea clădirilor de pe strada Alexandru Sahia nr. 16 și de pe strada Gheorge Asachi nr. 13A. Totodată, vor fi modernizate străzile: Pârâului, Carpaţi, Livezii, Dorului, Nuferilor, Horea, Traian, Fagului, Crinului, Crângului, Munteniei, Lacului, Cooperatorilor, Ştrandului, Biruinţei, Gheorghe Lazăr, Decebal, Mihail Kogălniceanu, Mărăşeşti, Ioan Slavici, George Coşbuc, Gheorghe Asachi și Libertăţii.
”Precizăm că modernizarea străzilor constă în refacerea carosabilului, reabilitarea trotuarelor și amenajarea de piste pentru bicicliști, iar termenul de finalizare a tuturor lucrărilor prevăzute în proiecte este finalul lui 2023”, precizează reprezentanții Primăriei Cugir.
Potrivit acestora, la cele 33 de străzi se adaugă alte 13 care urmează să fie modernizate prin proiectul „Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”. Conform primarului Adrian Teban, din banii europene accesaţi de primărie vor fi modernizate în total 46 de străzi, infrastructura localităţii urmând să se schimbe radical în următorii ani.
În momentul de față, toate cele 16 proiecte nerambursabile inaintate la finanţare de Primăria Cugir au fost contractate. Dintre acestea unul este finalizat, trei sunt în faza de execuţie a lucrărilor, iar pentru restul au fost declanşate procedurile de achiziţie.